politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare - o reforma ?

Comisia Europeana a anunţat că va prezenta o nouă recomandare privind remunerarea în sectorul serviciilor financiare, pentru a îmbunătăţi managementul riscurilor în cadrul întreprinderilor financiare şi pentru a asigura condiţionarea stimulentelor acordate de sustenabilitatea rezultatelor, anuntand, practic, o reforma transfrontaliera in acest domeniu, conform

Recomandare nr. 384 din 30/04/2009 privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare (Text cu relevanţă pentru SEE) (2009/384/CE),
Publicat in Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 120 din 15/05/2009
Intrare in vigoare: 15.05.2009 - text integral

COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 211 a doua liniuţă,
întrucât:
(1) Asumarea excesivă de riscuri în sectorul serviciilor financiare şi mai ales în cadrul băncilor şi al firmelor de investiţii a contribuit la falimentul unor întreprinderi financiare şi la crearea de probleme sistemice în statele membre şi la nivel mondial. Aceste probleme s-au extins la nivelul întregii economii şi au generat costuri ridicate pentru societate.
(2) Deşi practicile de remunerare necorespunzătoare din sectorul serviciilor financiare nu au constituit principala cauză a crizei financiare din 2007 şi 2008, există un consens general cu privire la faptul că acestea au indus riscuri excesive, generând pierderi considerabile pentru unele întreprinderi financiare importante.
(3) Practicile de remunerare aplicate de o mare parte a întreprinderilor din sectorul serviciilor financiare au fost contrare principiilor unui management al riscurilor riguros şi eficient. Aceste practici erau orientate către recompensarea profitului obţinut pe termen scurt şi ofereau salariaţilor stimulente pentru a se implica în mod nejustificat în activităţi cu grad mare de risc, care generau venituri sporite pe termen scurt, dar, pe termen lung, expuneau întreprinderile financiare la pierderi potenţiale de o mai mare anvergură.
(4) În principiu, dacă sistemele de control şi de management al riscurilor ar fi solide şi foarte eficiente, atunci stimulentele pentru asumarea riscurilor oferite de practicile de remunerare ar ţine cont de nivelul de toleranţă la risc al întreprinderii financiare respective. În realitate, însă, toate sistemele de control şi de management al riscurilor au anumite limite, astfel că, aşa cum a demonstrat criza financiară, ele pot eşua în efortul de gestionare a riscurilor create de stimulente inadecvate, ca urmare a gradului sporit de complexitate a riscurilor şi a diferitelor modalităţi în care se pot asuma acestea. În consecinţă, simpla separare funcţională între unităţile operaţionale şi salariaţii care răspund de sistemele de control şi de management al riscurilor este necesară, dar nu mai este suficientă.
(5) Crearea de stimulente adecvate chiar în cadrul sistemului de remunerare ar trebui să reducă presiunea la nivelul managementului riscurilor şi să crească probabilitatea ca aceste sisteme să devină eficiente. Prin urmare, este necesar să se stabilească anumite principii care să stea la baza unor politici de remunerare solide.
(6) Având în vedere presiunile concurenţiale din sectorul serviciilor financiare, precum şi faptul că multe întreprinderi financiare desfăşoară activităţi transfrontaliere, este important să se garanteze aplicarea uniformă în statele membre a principiilor unei politici de remunerare solide. Cu toate acestea, este recunoscut faptul că, pentru ca principiile unei politici de remunerare solide să fie mai eficiente, ele trebuie să fie implementate la nivel global şi în mod coerent.
(7) În Comunicarea sa către Consiliul European de primăvară, intitulată “Stimularea redresării economice europene” (1), Comisia a prezentat un plan de refacere şi menţinere a unui sistem financiar stabil şi fiabil. Mai exact, Comisia a anunţat că va prezenta o nouă recomandare privind remunerarea în sectorul serviciilor financiare, pentru a îmbunătăţi managementul riscurilor în cadrul întreprinderilor financiare şi pentru a asigura condiţionarea stimulentelor acordate de sustenabilitatea rezultatelor.
(8) Prezenta recomandare stabileşte principii generale aplicabile politicii de remunerare din sectorul serviciilor financiare şi ar trebui să se aplice tuturor întreprinderilor financiare care operează în acest sector.
(9) Aceste principii generale pot fi mai pertinente pentru anumite categorii de întreprinderi financiare decât pentru altele, în lumina reglementărilor existente şi a practicilor comune din sectorul serviciilor financiare. Aceste principii ar trebui să se aplice în paralel cu alte reguli sau reglementări care guvernează un anumit sector financiar. Mai concret, nu ar trebui incluse tarifele şi comisioanele primite de intermediari şi de furnizorii de servicii externe în cazul activităţilor externalizate, deoarece practicile de compensare legate de aceste tarife şi comisioane sunt deja parţial acoperite de regimuri specifice, mai exact de Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare(2) şi de Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări(3). Mai mult, prezenta recomandare nu aduce atingere drepturilor partenerilor sociali în cazul negocierilor colective, acolo unde este cazul.
(10) În cazul întreprinderilor financiare ale căror valori mobiliare sunt acceptate pentru tranzacţionare pe o piaţă reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE în unul sau în mai multe state membre, prezenta recomandare se aplică în completarea Recomandării 2004/913/CE a Comisiei din 14 decembrie 2004 de încurajare a instituirii unui regim corespunzător de remunerare a directorilor societăţilor cotate(4) şi a Recomandării 2009/385/CE a Comisiei din 30 aprilie 2009 de completare a Recomandărilor 2004/913/CE şi 2005/162/CE în ceea ce priveşte regimul de remunerare a directorilor societăţilor cotate(5).
(11) Politica de remunerare a unei întreprinderi financiare ar trebui să fie legată şi de dimensiunile întreprinderii respective, precum şi de natura şi de complexitatea activităţilor sale.
(12) Ar trebui să se adopte o politică de remunerare care să ţină cont de riscuri, să fie conformă principiilor unui management al riscurilor eficient şi să nu presupună o expunere excesivă la riscuri.
(13) Politica de remunerare ar trebui să acopere acele categorii de salariaţi ale căror activităţi profesionale au un impact important asupra profilului de risc al respectivei întreprinderi financiare. În scopul evitării stimulentelor pentru asumarea excesivă de riscuri, ar trebui adoptate măsuri speciale în ceea ce priveşte remunerarea acestor categorii de salariaţi.
(14) Politica de remunerare ar trebui să aibă drept scop alinierea obiectivelor personale ale salariaţilor la interesele pe termen lung ale întreprinderii financiare respective. Evaluarea componentelor remunerării care depind de performanţă ar trebui să se bazeze pe rezultatele pe termen lung şi să ia în calcul principalele riscuri asociate rezultatelor respective. Evaluarea performanţei ar trebui realizată într-un cadru multianual, de exemplu de trei până la cinci ani, pentru a garanta că procesul de evaluare se bazează pe performanţa pe termen lung, iar plata efectivă a componentelor care depind de performanţă din cadrul remuneraţiei se face pe întreaga durată a ciclului economic al întreprinderii.
(15) Întreprinderile financiare ar trebui să aibă posibilitatea de a revendica componente variabile ale remunerării care au fost acordate pentru performanţe bazate pe date care s-au dovedit a fi în mod evident incorect declarate.
(16) Ca principiu general, plăţile efectuate în contextul încetării premature a contractului, care se acordă în baza unui contract, nu trebuie să reprezinte o recompensă pentru eşec. În cazul directorilor întreprinderilor financiare cotate, se aplică dispoziţiile speciale privind plăţile compensatorii la încetarea contractului stabilite în Recomandarea 2009/385/CE.
(17) Pentru ca politica de remunerare să fie conformă cu obiectivele, strategia economică, valorile şi interesele pe termen lung ale instituţiilor financiare, ar trebui luaţi în considerare, în afară de performanţa financiară, şi factori precum conformitatea cu sistemele de control ale instituţiei financiare respective, precum şi respectarea standardelor pe care se bazează relaţiile cu clienţii şi investitorii.
(18) Guvernanţa eficientă reprezintă o condiţie necesară pentru o politică de remunerare solidă. Procesul decizional privind politica de remunerare a unei întreprinderi financiare ar trebui să fie transparent la nivel intern şi să fie conceput în aşa fel încât să se evite conflictele de interese şi să se asigure independenţa persoanelor implicate.
(19) Organismul de conducere al întreprinderii financiare ar trebui să aibă răspunderea finală în stabilirea politicii de remunerare pentru întreaga întreprindere financiară şi pentru monitorizarea implementării acesteia. În acest proces ar trebui implicate funcţii de control şi, dacă este cazul, departamente de resurse umane şi experţi, în scopul furnizării expertizei necesare. În special, funcţiile de control ar trebui să fie implicate în conceperea şi evaluarea implementării politicii de remunerare şi ar trebui recompensate în mod adecvat, astfel încât să poată fi atrase persoane competente şi să se asigure independenţa acestora faţă de unităţile operaţionale pe care le controlează. În limitele obligaţiilor sale curente în materie de raportare, auditorul autorizat ar trebui să prezinte consiliului (de supraveghere) sau comitetului de audit un raport cu privire la lacunele materiale constatate în evaluarea implementării politicii de remunerare.
(20) Controlul elaborării şi implementării politicii de remunerare poate fi mai eficient dacă factorii interesaţi din cadrul întreprinderii financiare, inclusiv reprezentanţii salariaţilor, dacă este cazul, sunt implicaţi în procesul de stabilire şi monitorizare a politicii de remunerare şi informaţi corespunzător în legătură cu acesta. În acest scop, întreprinderile financiare ar trebui să aducă informaţiile pertinente la cunoştinţa părţilor interesate.
(21) Implementarea principiilor stabilite în prezenta recomandare ar trebui să fie sprijinită printr-un proces de supraveghere la nivel naţional. Prin urmare, evaluarea generală a autorităţii de supraveghere cu privire la soliditatea întreprinderii financiare ar trebui să includă evaluarea conformităţii politicii de remunerare a acesteia cu principiile prevăzute de prezenta recomandare.
(22) Se impune ca statele membre să se asigure că filialelor întreprinderilor financiare cu sediul social sau sediul central într-o ţară terţă care operează pe teritoriul unui stat membru li se aplică în materie de politici de remunerare principii similare celor aplicate întreprinderilor financiare cu sediul social sau sediul central situat pe teritoriul unui stat membru.
(23) Prezenta recomandare ar trebui să se aplice fără a aduce atingere măsurilor care ar putea fi adoptate de statele membre în ceea ce priveşte politicile de remunerare ale întreprinderilor financiare care beneficiază de ajutor de stat.
(24) Notificarea măsurilor de către statele membre în conformitate cu prezenta recomandare trebuie să includă un calendar clar care să le permită întreprinderilor financiare să adopte politici de remunerare subordonate principiilor stabilite în prezenta recomandare,
RECOMANDĂ:
____________
(1) COM(2009) 114.
(2) JO L 145, 30.4.2004, p. 1.
(3) JO L 9, 15.1.2003, p. 3.
(4) JO L 385, 29.12.2004, p. 55.
(5) A se vedea pagina 28 din prezentul Jurnal Oficial.

SECŢIUNEA I
Domeniul de aplicare şi definiţii

1. Domeniul de aplicare
1.1. Este necesar ca statele membre să se asigure că principiile enunţate în secţiunile II, III şi IV se aplică tuturor întreprinderilor financiare cu sediul social sau central situat pe teritoriul lor.
1.2. Se impune ca statele membre să se asigure că principiile enunţate în secţiunile II, III şi IV se aplică în cazul remunerării acelor categorii de salariaţi ale căror activităţi profesionale au un impact important asupra profilului de risc al întreprinderii financiare respective.
1.3. Atunci când adoptă măsuri menite să garanteze că întreprinderile financiare implementează aceste principii, statele membre ar trebui să ia în considerare natura, amploarea şi domeniul specific al activităţilor întreprinderilor financiare respective.
1.4. Statele membre ar trebui să aplice principiile enunţate în secţiunile II, III şi IV în cazul întreprinderilor financiare în mod individual şi în mod consolidat. Principiile privind o politică de remunerare solidă ar trebui să se aplice la nivel de grup întreprinderii-mamă şi filialelor acesteia, inclusiv celor situate în centre financiare extrateritoriale.
1.5. Prezenta recomandare nu se aplică tarifelor şi comisioanelor primite de intermediari şi de prestatorii externi de servicii în cazul activităţilor externalizate.
2. Definiţii în sensul prezentei recomandări:
2.1. “Întreprindere financiară” înseamnă orice întreprindere, indiferent de statutul său juridic, reglementată sau nu, care desfăşoară, cu titlu profesional, oricare dintre următoarele activităţi:
(a) acceptă depozite şi alte fonduri rambursabile;
(b) furnizează servicii de investiţii şi/sau desfăşoară activităţi de investiţii în sensul Directivei 2004/39/CE;
(c) operează în sectorul asigurări sau reasigurări;
(d) desfăşoară activităţi economice similare celor menţionate la literele (a), (b) sau (c).
O întreprindere financiară include, dar nu se limitează la: instituţii de credit, firme de investiţii, întreprinderi de asigurare şi reasigurare, fonduri de pensii şi scheme de investiţii colective.
2.2. “Director” înseamnă orice membru al organismelor administrative, manageriale sau de supraveghere din cadrul întreprinderilor financiare.
2.3. “Funcţii de control” înseamnă funcţii de management, control intern şi alte funcţii similare din cadrul unei întreprinderi financiare.
2.4. “Componentă variabilă a remunerării” înseamnă o componentă a drepturilor salariale care se acordă pe baza unor criterii de performanţă; în această categorie intră şi primele.

SECŢIUNEA II
Politica de remunerare

3. Generalităţi
3.1. Statele membre ar trebui să se asigure că întreprinderile financiare elaborează, implementează şi menţin o politică de remunerare care respectă şi promovează un management al riscurilor strict şi eficient şi care nu induce asumarea de riscuri excesive.
3.2. Politica de remunerare ar trebui să fie conformă cu strategia de afaceri, obiectivele, valorile şi interesele pe termen lung ale întreprinderilor financiare, cum ar fi perspectivele creşterii sustenabile, şi să respecte principiile legate de protecţia clienţilor şi a investitorilor în cadrul serviciilor prestate.
4. Structura politicii de remunerare
4.1. Atunci când remuneraţia include o componentă variabilă sau o primă, politica de remunerare ar trebui să fie astfel structurată, încât să existe un echilibru între componentele fixe şi cele variabile. Echilibrul adecvat între componentele remunerării poate să difere de la un salariat la altul, în funcţie de condiţiile de piaţă şi de contextul specific în care operează întreprinderea financiară respectivă. Statele membre ar trebui să se asigure că politica de remunerare a întreprinderilor financiare stabileşte o limită maximă pentru componenta variabilă.
4.2. Componenta fixă a remuneraţiei ar trebui să reprezinte un procentaj suficient de mare din totalul remuneraţiei şi să permită astfel întreprinderii financiare să aplice o politică de prime cât se poate de flexibilă. Mai exact, este necesar ca întreprinderea financiară să poată reţine primele integral sau parţial atunci când criteriile de performanţă nu sunt îndeplinite de un anumit salariat, o anumită unitate operaţională sau de întreprinderea financiară. De asemenea, este necesar ca întreprinderea financiară să poată reţine primele atunci când situaţia sa se deteriorează considerabil, mai ales în cazul în care se poate presupune că aceasta nu mai are capacitatea de a-şi continua activitatea în condiţii normale.
4.3. Atunci când se acordă o primă de valoare considerabilă, este necesar ca cea mai mare parte a acesteia să fie reportată aplicându-se o perioadă minimă de reportare. Valoarea părţii reportate a primei ar trebui stabilită în funcţie de valoarea totală a primei comparativ cu valoarea totală a remuneraţiei.
4.4. Elementul reportat al primei ar trebui să ia în considerare riscurile majore asociate performanţei de care depinde prima şi poate consta în dividende, opţiuni, numerar sau alte fonduri a căror plată este amânată pe durata perioadei de reportare. Măsurarea performanţelor viitoare de care depinde elementul reportat ar trebui ajustată în funcţie de riscuri, conform punctului 5.
4.5. Plăţile asociate încetării anticipate a contractului şi acordate în baza unui contract ar trebui să depindă de rezultatele obţinute în timp şi să fie concepute astfel încât să nu recompenseze eşecul.
4.6. Statele membre ar trebui să se asigure că, în cadrul întreprinderilor financiare, consiliul (de supraveghere) poate solicita salariaţilor să ramburseze integral sau parţial primele acordate pe baza unor informaţii care ulterior se dovedesc a fi în mod evident eronate.
4.7. Structura politicii de remunerare ar trebui actualizată în timp, astfel încât să se garanteze evoluţia sa în direcţia adaptării la schimbările intervenite în situaţia întreprinderii financiare respective.
5. Măsurarea performanţei
5.1. În cazul în care remuneraţia depinde de performanţă, valoarea sa totală ar trebui calculată în funcţie de evaluarea rezultatelor persoanei sau unităţii operaţionale în cauză şi rezultatele generale ale întreprinderii financiare respective.
5.2. Evaluarea performanţei ar trebui realizată într-un cadru multianual, pentru a garanta că procesul de evaluare se bazează pe performanţa pe termen lung, iar plata efectivă a primelor se face pe întreaga durată a ciclului economic al întreprinderii.
5.3. Măsurarea performanţei, ca bază pentru acordarea primelor şi a cumulurilor de prime, ar trebui să includă o adaptare în funcţie de riscurile actuale şi viitoare care ameninţă rezultatele de care depinde acordarea primelor şi ar trebui să ia în considerare costul capitalului utilizat şi lichidităţile necesare.
5.4. Pentru a determina performanţa individuală, ar trebui luate în considerare criterii nonfinanciare, cum ar fi respectarea normelor şi a procedurilor interne, precum şi a standardelor care guvernează relaţiile cu clienţii şi cu investitorii.
6. Guvernanţa
6.1. Este necesar ca politica de remunerare să includă măsuri care să permită evitarea conflictelor de interese. Procedurile de stabilire a remuneraţiei în cadrul unei întreprinderi financiare ar trebui să fie clare, documentate şi transparente la nivel intern.
6.2. Consiliul (de supraveghere) este cel care ar trebui să stabilească remuneraţiile directorilor. De asemenea, consiliul (de supraveghere) ar trebui să stabilească principiile generale ale politicii de remunerare a întreprinderii financiare şi să răspundă de implementarea acesteia.
6.3. Funcţiile de control şi, acolo unde este cazul, departamentele de resurse umane şi experţii externi ar trebui să fie la rândul lor implicaţi în elaborarea politicilor de remunerare.
6.4. Membrii consiliului (de supraveghere) responsabili cu politica de remunerare, precum şi membrii comitetelor de remunerare şi reprezentanţii salariaţilor implicaţi în elaborarea şi implementarea politicii de remunerare ar trebui să aibă cunoştinţe de specialitate pertinente şi independenţă funcţională faţă de unităţile operaţionale pe care le controlează şi astfel să fie capabili de a realiza evaluări cu privire la caracterul adecvat al politicii de remunerare, inclusiv în ceea ce priveşte implicaţiile la nivel de riscuri şi management al riscurilor.
6.5. Fără a aduce atingere responsabilităţii generale a consiliului (de supraveghere) conform punctului 6.2, implementarea politicii de remunerare ar trebui, cel puţin anual, să facă obiectul unei evaluări interne, centrale şi independente, efectuate de către funcţiile de control, cu privire la respectarea politicilor şi a procedurilor stabilite de consiliul (de supraveghere). Funcţiile de control ar trebui să prezinte consiliului (de supraveghere) un raport cu privire la această evaluare.
6.6. Salariaţii implicaţi în procese de control ar trebui să fie independenţi de unităţile operaţionale pe care le supraveghează, să aibă autoritatea necesară şi să fie recompensaţi în funcţie de îndeplinirea obiectivelor specifice funcţiilor pe care le îndeplinesc, independent de performanţele obţinute de sectoarele pe care le controlează. În mod concret, în ceea ce priveşte întreprinderile de asigurări şi reasigurări, funcţia actuarială şi actuarul responsabil ar trebui remunerate proporţional cu rolul lor în cadrul întreprinderii, nu în raport cu performanţa acesteia.
6.7. Principiile generale ale politicii de remunerare ar trebui să fie accesibile salariaţilor cărora li se aplică. Aceşti salariaţi ar trebui informaţi din timp cu privire la criteriile care urmează să fie utilizate pentru stabilirea remuneraţiei, precum şi în cadrul procesului de evaluare. Procesul de evaluare şi politica de remunerare ar trebui să fie corespunzător documentate şi transparente pentru salariaţii respectivi.

SECŢIUNEA III
Aducerea la cunoştinţă a informaţiilor

7. Fără a aduce atingere dispoziţiilor privind confidenţialitatea şi protecţia datelor, întreprinderile financiare ar trebui să aducă la cunoştinţa factorilor interesaţi, într-un mod clar şi uşor de înţeles, informaţiile pertinente referitoare la politica de remunerare menţionată în secţiunea II, precum şi orice actualizări realizate în urma schimbărilor intervenite. Informaţiile pot fi prezentate sub forma unei declaraţii independente privind politica de remunerare, a unei informări periodice în cadrul situaţiilor financiare anuale sau sub oricare altă formă.
8. Ar trebui prezentate următoarele informaţii:
(a) informaţii privind procesul decizional care stă la baza stabilirii politicii de remunerare, inclusiv, dacă este cazul, informaţii privind componenţa şi mandatul comitetului de remunerare, numele consultantului extern ale cărui servicii au fost utilizate pentru stabilirea politicii de remunerare şi rolul factorilor de decizie importanţi;
(b) informaţii cu privire la legătura dintre salarizare şi performanţă;
(c) informaţii referitoare la criteriile utilizate pentru măsurarea performanţei şi adaptarea riscurilor;
(d) informaţii privind criteriile de performanţă de care depinde atribuirea de acţiuni, opţiuni sau componente variabile ale remuneraţiei;
(e) principalii parametri şi principalele considerente care stau la baza oricărei scheme anuale de prime şi a oricăror beneficii, altele decât cele plătite în numerar.
9. Atunci când stabilesc în ce măsură informaţiile pot deveni accesibile pentru cei interesaţi, statele membre ar trebui să ia în considerare natura, amploarea şi domeniul specific al activităţilor întreprinderilor financiare respective.

SECŢIUNEA IV
Supravegherea

10. Statele membre ar trebui să se asigure că autorităţile competente iau în considerare dimensiunile întreprinderii financiare şi natura şi complexitatea activităţilor sale atunci când monitorizează respectarea principiilor enunţate în secţiunile II şi III.
11. Statele membre ar trebui să se asigure că întreprinderile financiare sunt în măsură să comunice politica de remunerare acoperită de prezenta recomandare autorităţilor competente şi să indice dacă respectă principiile stabilite în prezenta recomandare sub forma unei situaţii privind politica de remunerare, care se actualizează în funcţie de context.
12. Statele membre ar trebui să se asigure că autorităţile competente au acces la toate informaţiile de care au nevoie pentru a evalua în ce măsură sunt respectate principiile enunţate în secţiunile II şi III.

SECŢIUNEA V
Dispoziţii finale

13. Statele membre sunt invitate să ia măsurile necesare pentru a promova aplicarea prezentei recomandări până la 31 decembrie 2009 şi să comunice Comisiei măsurile luate în conformitate cu prezenta recomandare, pentru a-i permite acesteia să monitorizeze atent situaţia şi, pe această bază, să evalueze necesitatea adoptării de noi măsuri.
14. Prezenta recomandare se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, le 30 aprilie 2009.

Scris de: Roxana Aron